(din vol.”MEMORIA CA UN CONCERT BAROC. vol. III, “TABLOU IMAGINAR DE FAMILIE “, 2005 )
Războinicul singuratic
În ianuarie 1991, pe la sfîrşitul acelei luni neliniştitoare, am primit la redacţia publicaţiilor ce conduceam pe atunci un plic de dimensiuni mari şi de culoare gălbuie, provenit, după ştampilele poştale, din Canada, iar după adresă – de la Winnipeg. Pînă către după-amiază corespondenţa aşteptase pe birou căci nu aflasem momentul propice ca să mă ocup de ea în linişte, aşa cum fac de obicei. Era o zi de iarnă aproape de glaciaţiune, pe care „războiul ciudat“ din Golf ce începuse în noaptea cînd mă întorsesem de la Chişinău, cu o zi mai devreme decît planificasem, o făcea şi mai îngheţată. Să fi fost doar îngrijorare venită fără să se ştie de unde? Ori, poate, un sentiment straniu şi profetic ce anunţa, ca o presimţire fără cuvinte, o iarnă universală şi mai profundă decît ceea ce se putea întrevede cu gîndul? În orice caz, către seară, cînd aproape că se încheiaseră toate cele ale zilei, am desfăcut şi plicul enigmatic despre care, de vreo cîteva ori, mă întrebasem cu oarecare contrarietate, peste zi, de la cine o fi venit. Îmi amintea, fără să aflu altă asemănare decît dimensiunile şi culoarea, de plicurile mari, pline de tăieturi de prin ziare, ce primeam prin anii ’80 de la Faust Brădescu, din Paris. Dar cînd l-am şi deschis, mi-am dat seama că analogia era şocantă nu doar prin conţinut (căci erau, într-adevăr, articole ce se decupaseră ori se prezentau în copie făcută la aparatul Xerox) ci şi prin „direcţie“, ca să zic aşa. La suprafaţa voluminosului pachet, aflasem o scrisoare în al cărei colţ din partea stîngă, în sus, la en-tęte, stătea prinsă într-o agrafă o fotografie. Culorile ei înfăţişau un bărbat cu aspect de om de munte, cu un aer „moţesc“ fără să fi fost, probabil, moţ; dar înţelegeam prin aceasta acel amestec de forţă telurică de concentraţie bănuită şi de distincţie de stirpe veche, ale cărei exemplare îşi lustruiseră faciesul pînă la definiţie. Bărbatul ce purta părul scurt, pieptănat cu cărare pe partea stîngă, şi o barbă tunsă fără îngrijirea celor ce frecventează cosmeticiana spre a se înfăţişa „bine“, dădea un sentiment straniu, ce nu l-am înţeles pe moment deşi încercasem să mi-l explic. Abia după o vreme, de fapt după mulţi ani, am putut>>> continuarea aici >>>
______________________________________
Corneliu Florea ( n . 1939 ) . Scriitor român din Canada . Eseist de factură polemică , promotor cultural şi editor , memorialist . Cărţi reprezentative : „ Jurnal de lagăr liber “ , „ Jurnal pe frunze de arţar “ , „ Coloana Infinită şi totemurile canadiene “ , „ Semnale semenilor mei “, „ Vremuri anti - româneşti “ , „ Jurnalul unui medic “ .
__________________________________
