“Cine l-a ucis pe Eminescu?”
P O L E M O S
“Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasam daca vrem sa intram in Uniunea Europeana” sustine H. R. Patapievici, presedintele “Institutului Cultural Roman”
(citatul este reprodus din Revista ROST nr. 24 / 2005)
CINE L-A UCIS PE EMINESCU ?
Nu stiu cit de mult i-a socat pe romanii care au citit in Revista ROST , citatul de mai sus, spus si sustinut de H. R. Patapievici in anul 2005, despre Eminescu. Nu stiu cum au reactionat carturarii romani adevarati, nu cei facuti de mass media, criticii literari, scriitorii si poetii romani, cititorii si iubitorii lui Eminescu din Romania?
Nici nu stiu daca au reactionat, daca au avut curajul sa reactioneze fiindca H. P.
Patapievici este la ora actuala cel mai mare geniu gonflat din mass media damboviteana ? Lui I se permite orice din mai multe motive. Intii si intii este declarat mare erou al revolutiei bucurestene fiind detinut 26 de ore si apoi urmarit de capitanul de securitate Soare. Gabriel Liiceanu l-a decretat geniu si l-a inhamat la troica boierilor mintii dambovitene si, nu la urma, ar fi trebuit mentionata superioritatea arborelui sau genealogic ales, este fiul cominternistului evreu Dionisie Patapievici din Bucovina. Trebuie adaugata si curtenia pina la smerenie a presedintelui Traian Basescu fata de el …
Stiu insa ca pe mine m-a mihnit profund aceasta afirmatie defaimatoare care este cea mai josnica dintre toate calomniile si blasfemiile lui H.R. Patapievici la adresa Romaniei si a Romanilor din volumul sau Politice si este, totodata, dovada cea mai elocventa a urii pe care o poarta poetului nostru national. Sunt convins ca majoritatea romanilor obisnuiti, cum sunt si eu, vor fi socati cind vor citi, repet: ”Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasam daca vrem sa intram in Europa”. Nu pot trece cu vederea aceasta comparatie ordinara, de film comercial american cu cadavre scunse in debara, cind e vorba de Mihai Eminescu. Nu avem dreptul sa raminem fara reactie, fara riposta la o asemenea impietate. Riposta mea de roman instrainat sunt aceste rinduri, prin care vreau sa afle si alti romani din Romania si strainatate pe cine a pus Traian Basescu ca presedinte al institutului cultural roman Suntem in Ianuarie 2007 si sarbatorim 147 de ani de la nasterea nemuritorului nostru poet national, care nu va muri nici cind natiunea romana va fi asimilata de mini-globalizarea europeana, care la rindul ei va fi asimilata de globalizarea intregii societati umane, fiindca si atunci sper sa mai fie mintii luminate de frumos si adevar.
Facind aceasta comparatie, tangentiala si simplista, intre filmele comerciale americane cu cadavre in debara si afirmatia lui H.R.Patapievici fata de Mihai Eminescu mi-am amintit de o serie de articole, citite cu mult inainte de 1989, cind un medic neuropatologist, poet si publicist din exilul romanesc, demonstra ca poetul national a fost de fapt ucis, nu de piatra unui sarman inconstient, ci prin otravire constienta, tot din ura.
Sa le rasfoim impreuna. In 1989 cind se implineau o suta de ani de la moartea paminteasca a luceafarului romanesc, medicul neuropatolog Ovidiu Vuia ce profesa la Giessen – Germania din 1970 , a scos volumul “ Mihai Eminescu 1889 – 1989” la Editura Coresi . Volumul a reveberat in exilul romanesc din acea vreme cu noi amanunte despre suferintele, tratamentele si adevarata cauza a mortii poetului vazute de catre un neuropatologist, fost cadru universitar in Bucuresti pina la plecarea sa in strainatate. De data aceasta nu scria poetul, publicistul sau criticul literar Ovidiu Vuia, ci specialistul in neuropatologie. El porneste de la o alta lucrare, cea a Dr. Ion Nica aparuta la Bucuresti in 1972 in care autorul conclude: “Asadar, Eminescu nu a fost victima unui lues, pe care nici evolutia bolii si nici documentele nu-l atesta si care nu a putut sta la baza unei paralizii generale pe care nu a avut-o, poetul prezentind in ultimii ani tabloul clinic al unei psudo-paralizii si al psihozei maniaco-depresive clinice mixte” . Ovidiu Vuia contesta, pe buna dreptate profesionala, termenul de pseudo-paralizie in acest caz, acceptind ca aceasta a fost doar o portita de scapare prin care doctorul Ion Nica a putut sa-si publice lucrarea sa in 1972. Mai tineti minte ce timpuri erau atunci, cind Ceausestii intorsi din China incepusera o “revolutie culturala” si-n Romania ?
Dar odata negata teoria luetica a suferintei lui Mihai Eminescu , doctorii Ion Nica si Ovidiu Vuia aduc argumentele intoxicarii masive cu mercur, tratament empiric ce se facea in vremea lui Eminescu in tratamentul luesului (sifilisului)
Dar, inainte de a ajunge la intoxicatia masiva cu mercur , se reliefeaza cauzele care au produs poetului depresia majora. In cazul sau,mai presus de toate,a fost suferinta pentru neamul sau. Asa cum Isus Cristos a suferit pentru omenirea pacatoasa la fel Mihai Eminescu a suferit pentru romanimea tinuta in intuneric sau prost “luminata” Suferea pentru natiunea romana nascuta sub ochii lui si sfisiata inca din leagan de inconstienta romanilor si malignitatea alogenilor. Asa a fost, coboriti in istoria cea adevarata si veti vedea. El a vazut, simtit si inteles clar ceea ce putini din conationalii sai de atunci abia intrezareau si nu contracarau. Si a vrut sa-i faca sa intelega. A muncit pina la surmenaj fara de rezultat si aceasta a fost cauza depresiei majore ce l-a mistuit.
Autorii mentioneaza ca, dupa internarile de la Ober Doebling de linga Viena in 1884 si de la Manastirea Neamt din 1887 , Mihai Eminescu s-a restabilit si nu prezenta semne si simptome de paralizie generala progresiva sifilitica (precizez; data de treponema pallida, o spirocheta) Referindu-se la internarea de la Manastirea Neamt, Ovidiu Vuia scrie ca frumusetea tarii sale ii reduce suferinta si surmenajul, scrie caligrafic si clar versuri vibrante , printre care si “Vezi rindunelele se duc”, ori o paralizie general progresiva nu are faze de remisiune, dar depresia are, mai ales in forma ciclica.
Dezastru vine de la tratamentul doctorului Francisc Iszac cu mercur, frectiuni si injectii in doze toxice (“cura de douazeci de frictiuni a patru grame de mercur cind, si o jumatate de gram poate sa aiba actiune daunatoare”) Tratament cu mercur care in nici un caz nu amelioreaza sau vindeca o paralizie general progresiva sifilitica, dar a carui intoxicatie generala da o encefalopatie, afectiune care psihic se traduce prin inhibarea si distorsionarea functiilor cerebrale, lentoare, mari erori de rationament si comportament, o neuroastenie grava tradusa prin incapacitatea de discernamint iar neurologic prin polinevrite aferente, chinuitoare ca durere si degradante prin lipsa controlului sfincterelor. Supradozajul cu mercur, irational sau criminal, administrat luceafarului romanilor de pretutindeni este o decerebrare chimica prin care “argintul viu” ii impietreste nimicitor neuronii scoartei cerebrale intunecindu-i genialitatea si in final il rapune printr-o sincopa cardiaca ce este caracteristica hidrargirismului .
Hidrargirismul sau intoxicatia cu mercur, cunoscuta in popor drept “otravire cu argint viu” era studiat de toti studentii medicinisti inca din evul mediu. Doctorul Francisc Iszac, care a studiat la Viena, a beneficat in plus de marele tratat de patologie si terapie a lui C.A. Wuderlich ce descria amanuntit si intoxicatia cu mercur, si cu toate acestea i-a administrat lui Mihai Eminescu doze otravitoare. De ce ? Poate din aceleasi motive sau stare resentimentara pe care le are si H.R.Patapievici fata de Mihai Eminescu. Si nu numai atit, dar H.R.Patapievici scrie in Politice ca poporul roman e afectat si “spirocheta romaneasca isi urmeaza calea pina la eruptia tertiara”
Nu tine de demnitatea omeneasca tacerea si supunerea in fata neadevarului si a injosirii, indiferent din ce neam ar face parte, fiindca acceptarea lor este tot o intoxicare otravitoare a intregului neam. Iata-ne reintrati in Europa, de care am fost desprinsi sasezeci de ani si Mihai Eminescu nu a fost nici un moment cauza acestei desprinderi pe care H.R.Patapievici a avut neobrazarea sa le-o arunce romanilor in fata. Si majoritatea intelectualitatii romanesti a tacut si cu supunere a acceptat toate vorbele de rau si insultele lui H.R.Patapievici ce sunt insirate, pagini dupa pagini, in Politice. Si nu numai intelectualitatea fina si cosmopolita tace si rabda, dar si justitia e paralizata in fata lui. Parchetului Bucurestean i-au fost trimise denunturi penale impotriva lui H.R.Patapievici din Germania, Canada, Argentina si Romania, dar nu a avut nici reactia minimului bun simt social de a-si respecta elementarele obligatii de serviciu si Constituia Romaniei. La fel a ramas de impasibila fata de genialul moralist cind acesta a incalcat Legea de functionare a CNSAS in cazul informatorului securitatii Sorin Antohi sau, mai recent, in cazul demisiei si denunturilor lui Radu Portocala de la Paris. De ce si pentru cine musamalizeaza justitia damboviteana toate ilegalitatile acestui cetatean care se infrupta din cele mai mari avantaje materiale posibile in Romania ?
Nu voi primi nici un raspuns si inteleg : “sunt alte vremuri, cu aceiasi doctori”
Recent am citit ceva scris de Geo Bogza despre Mihai Eminescu, care incepe cu “pe vremea cind umbla Dumnezu cu Sfintul Petru pe pamint” au ajuns si au innoptat intr-o casa din Ipotesti, unde au fost primiti si cinstiti cu mare omenie, fara a fi cunoscuti cine erau. Impresionat de caldura sufletului romanesc Sfintul Petru il roaga pe Dumnezeu sa faca ceva pentru acesti oameni. Si Dumnezeu le-a daruit romanilor pe Mihai Eminescu ! Si acum in secolul XXI , H.R.Patapievici si altii ca el, vor sa-l rastigneasca.
CORNELIU FLOREA ,IANUARIE 2007, WINNIPEG – CANADA
______________________________________
Corneliu Florea ( n . 1939 ) . Scriitor român din Canada . Eseist de factură polemică , promotor cultural şi editor , memorialist . Cărţi reprezentative : „ Jurnal de lagăr liber “ , „ Jurnal pe frunze de arţar “ , „ Coloana Infinită şi totemurile canadiene “ , „ Semnale semenilor mei “, „ Vremuri anti - româneşti “ , „ Jurnalul unui medic “ .
__________________________________
Ion Corbu spus
Se ştie că Eminescu se întâlnise cu ministrul american la Bucureşti, dr. Eugene Schuyler, pe care îl cunoştea personal şi cu care se văzuse ultima dată la 23 iunie 1883, în casa lui Maiorescu aşadar cu cinci zile înainte de ziua fatidică 28 iunie 1883 când, chipurile, ar fi debutat “boala”. Cred că dacă s-ar încerca găsirea fondului arhivistic în care s-ar putea afla corespondenţa ori rapoartele ambasadorului american Eugene Schuyler s-ar face un pas important în aflarea adevărului. Presupun că un astfel de fond s-ar afla la Washington şi cred că vor fii fiind acolo români care ar putea avea acces la acest fond.
http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=31768