“Cerebralizarea” după Iorgulescu
Am citit mai de mult interviul luat in “Cotidianul “de Bucuresti lui Adrian Iorgulescu , in care, vorbind de populatia de “la tara”, acesta isi pune intrebarea cum sa “ii transformam pe tarani in fiinte cerebralizate” Am fost izbit de grobianismul numitului ministru.
Eu sunt nepot de taran, mi-am petrecut vacantele la tara, cu neamul meu taranesc. Am fost medic de tara cinci ani de zile, acum sunt medic in Canada. Nu pot sa cred ca un cetatean roman, nascut in Romania, poate chiar roman, sa faca o asemenea afirmatie, in Tara in care marea majoritate a intelectualilor au radacini taranesti !! Si chiar daca nu ar avea radacini taranesti, bunul simt si minima educatie nu permite asemenea expresii. Iar un politician cu pretentii de democrat, in nici o alta tara europeana sau neeuropena, nu comite asemenea greseli anticetatenesti. Este absolut condamnabila afirmatia sa in lumea civilizata , exceptiile intilnindu-se numai pe malul bucurestean al Dambovitei !!
Aceasta expresie, ne permite sa-i sugestionam “ministrului” sa se cerebralizeze pe el insusi intii ! Daca va reusi, desi se pare ca e prea tirziu, sa se uite putin in jur si sa vada cite din “elitele” politice si culturale bucurestene ar trebui sa le puna pe lista lui de cerebralizari . Il ajut si eu, numai daca poate ma invata ca , odata cu cerebralizarea, sa le inoculam bun simt social, discernamint si caracter “elitelor” bucurestene.
Pina atunci am sa scriu ceva despre cit de “cerebralizat” este un ministru de Bucuresti.
Imi pare rau, am fost atit de revoltat, incit am trimis un email dupa ce am citit acest interviu;replica normala,care bineinteles ca nu a fost afisata, ca asa e dreptul la replica intr-o piata libera a presei bucurestene !!
Nu am nimic cu autorul interviului,un ziarist, nici cu supracerebralizatul ministru ; dar ma intreb cum se poate ca dintr-o
capitala de 2 milioane citadini, nu s-au gasit zece intelectuali, din parinti sau bunici tarani, sa-l traga de mineca un pic . Cum se poate ca nici-un scriitor roman cu radacini taranesti sa nu ia atitudine ?!?
DECULTURALIZAREA ROMANIEI este un proces real, care a inceput in 1990 si de atunci se accentueaza mereu . Orice clarvazator, care nu trebuie sa fie nici portar la minister, realizeaza cine este de vina si de unde ar trebui inceputa cerebralizarea. Numai ministrul nu vede sau ii e frica sa vada.Astfel ajung la concluzia ca Ministerul Culturii in Romania este o institutie absolut nefolositoare, in detrimentul culturii romanesti, care a inceput de la tara, si de acolo
izvoraste inca !! Cum imi permit eu sa spun acest lucru ? Simplu cum ma cititi, plus ca in Canada nu exista un asemenea minister si cultura se descurca, bine-merci, singura si fara indrumatori de cerebralizare
…s.a.m.d … Sa traiti bine …si cei supracerebralizati si cei mai putin …
CORNELIU FLOREA , Winnipeg – Canada
______________________________________
Corneliu Florea ( n . 1939 ) . Scriitor român din Canada . Eseist de factură polemică , promotor cultural şi editor , memorialist . Cărţi reprezentative : „ Jurnal de lagăr liber “ , „ Jurnal pe frunze de arţar “ , „ Coloana Infinită şi totemurile canadiene “ , „ Semnale semenilor mei “, „ Vremuri anti - româneşti “ , „ Jurnalul unui medic “ .
__________________________________
